37024814_1388339461268086_1243597060318429184_n-696x696-2-e1542559938465.jpg

Continuăm să ne implicăm în viața comunității! Împreună, alături de Andreea

2018-10-19 0Implicare socială

Andreea, o tânără în vârstă de 19 ani din Sibiu, a aflat că suferă de o boală gravă. Trecută prin diagnostice și tratamente greșite, a reușit să găsească speranța și vindecarea cu ajutorul medicilor ce lucrează în clinici private din România și din străinătate. Toate acestea au fost posibile însă cu cheltuieli foarte mari din partea părinților ei. Povestea însă nu se termină aici, lupta cu viața continuă, iar cei care doresc să dea o mână de ajutor o pot face printr-o donație online pe Facebook. Mai jos vă invităm să descoperiți povestea Andreei Ioana Floare.

REPORTER: Care este povestea ta? Ce s-a întâmplat?

ANDREEA: Acum 1 an și 25 de zile, după ce în vară promovasem bacalaureatul cu o medie frumoasă și fusesem admisă la facultate, ajungeam cu mama la Spitalul de Urgență din Sibiu, unde urma să fiu internată. Din păcate din cauza faptului că medicii nu puteau să stabilească în urma investigațiilor un diagnostic precis, am fost nevoită să plec împreună cu mama mea la o clinică privată în Cluj, unde am fost diagnosticată cu boala Wilson, depunere de cupru pe creier. La două zile m-am internat, prin intervenții, la Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență din București. Acolo a început calvarul vieții mele. Aproape zilnic mi se recolta sânge pentru analize, pentru că zilnic se presupunea că am un alt diagnostic.

După trei săptămâni de spitalizare, cu un diagnostic absurd și cu un tratament scump, care teoretic trebuia să îmi facă bine, mi-a făcut mai mult rău, pentru că era experimental. Într-o luna de zile am ajuns să nu îmi mai pot folosi mâinile, să am convulsii zilnic, să nu mai pot vorbi cum o făceam înainte, ajungând în final, imobilizată într-un scaun cu rotile.

În luna aprilie a acestui an am ajuns la Spitalul Clinic Colentina, printr-o persoană impresionată de cazul meu, avocat la bază și printr-o prietenă și colegă a mamei mele. Atunci, după o serie de analize, analize pe care echipa de medici din SUUB nici nu s-au gândit să le facă, am ajuns să primesc un tratament perfuzabil, iar din acel moment au început progresele. Menționez că toate analizele pentru stabilirea diagnosticelor mele au fost făcute în sistem privat, fiind plătite de către părinții mei.

Din noiembrie până în aprilie, am fost pacienta unui medic de la o clinică privată din București, un medic renumit care m-a diagnosticat greșit cu encefalită, iar mai apoi cu scleroză multiplă, făcând drumuri bilunare la București pentru urmărirea evoluției mele.

În prezent sunt recuperată, însă nu complet, am reușit să depășesc etapă imobilizării în scaunul cu rotile, am reușit să îmi folosesc din nou mâinile și încetul cu încetul să reîncep o viață aproape normală.

În luna iunie a acestui an, a trebuit să mă retrag de la facultate pentru că din cauza situației mele de boală nu am putut ajunge nici măcar o zi la cursuri, iar sistemul universitar de stat din România nu oferă posibiltatea amânării medicale a unui an universitar.

În tot acest timp nu am avut parte doar de necazuri. În această perioadă a încolțit în mintea mea ideea scrierii unei cărți, care, în luna iunie a acestui an a fost lansată. Cartea se intitulează ”Între el și ea” și prezintă povestea situației mele.

REPORTER: Cum ai reacționat când ai primit diagnosticul?

ANDREEA: Din păcate au fost mai multe diagnostice, greșite de altfel, primite fiecare în parte cu tristețe, dar mama a fost cea care întotdeauna nu mi-a dat voie să mă plâng sau să renunț la luptă, obligându-mă să privesc înainte cu speranță, promițându-mi de fiecare dată că soluțiile vor fi căutate dacă va fi nevoie și în China, și vor fi găsite, pentru că eu trebuie să trăiesc.

REPORTER: Ce a presupus tratamentul și care au fost costurile?

ANDREEA: Fiecare diagnostic a presupus un alt tratament, costurile imense fiind suportate de către părinții mei.

Ioana, alături de mama ei. SURSA FOTO: Facebook.com

REPORTER: Cum au aflat cei din jurul tău? Și cum au reacționat?

ANDREEA: Lumea a început să afle încetul cu încetul fie de la mine, fie de la părinții mei, fie de la cunoscuții care aflaseră de situația mea și prin rețelele de socializare. Majoritatea mi-au fost alături atât fizic, cât și sufletește, printr-un gând bun sau o rugăciune.

REPORTER: În cât timp s-au strâns fondurile necesare și cum?

ANDREEA: Fondurile au început să se strângă abia din luna iunie, când am cerut ajutorul prin vânzare de carte și strângere de fonduri, pentru a putea ajunge la un spital privat în Istanbul.

Un sprijin către Andreea a venit și din partea companiei Speed&Trust din Brașov, care a făcut o donație cu ajutorul unei fundații din Sibiu.

REPORTER: Crezi că există minuni? Dar Dumnezeu?

ANDREEA: Cu siguranță există, la fel cum și Dumnezeu există, eu fiind un exemplu. De fiecare dată când eram la pământ, și simțeam că nu mai pot, apărea cineva care mă ridica și îmi dădea speranța că voi fi bine. Mereu mă rugam bunului Dumnezeu să mă ajute și să mă salveze.

REPORTER: Este nevoie de o îngrijire permanentă? De un tratament pentru tot restul vieții?

ANDREEA: Deocamdată este necesară prezența unei persoane în jurul meu, din cauza unor probleme pe care încă le mai am, dar în timp vor dispărea cu tratament și terapii alternative, cum ar fi terapia Bowen sau Aromoterapia. Tratament voi necesita toată viața, dacă se confirmă diagnosticul final care este o boală autoimună cu afectare cerebrală, numită Neurobehcet.

REPORTER: Cum îți vezi tu viitorul acum?

ANDREEA: După ce am trecut prin acest calvar, nu mai am curajul de a face planuri pe termen lung. Eu mi-aș dori ca să devin absolventă a facultății pe care am început-o acum, să devin cadru didactic, ca mama mea, și să mai pot scrie și publica multe cărți.

REPORTER: Știu că îți place să dansezi. Era un vis de când erai mică sau este un hobby proaspăt dobândit?

ANDREEA: Iubesc dansul pentru că muzica și dansul colorează viața. Este o pasiune dobândită din copilărie, pentru că mama mea iubește dansul și mi-a insuflat dragostea pentru frumos. Acum dansul pentru mine a devenit o evadare.

REPORTER: Ce ar trebui să ne motiveze în fiecare zi?

ANDREEA: Ca și oameni suntem obișnuiți să ne plângem de problemele pe care le avem și uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Pe mine mă motivează ziua de mâine, faptul că mai primesc o șansă în fiecare zi să îmi transform visele în realitate.

REPORTER: Cum ar putea lumea să fie mai fericită, în România zilelor noastre?

ANDREEA: Bucurându-ne de orice zi, orice secundă pentru că nu știm niciodată când vom pierde ceea ce avem.

Anul acesta, Andreea Ioana Floare a început studiile la Facultatea de Litere și Arte, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Andreea mai are nevoie de investigații medicale și sprijin din partea noastră, a tuturor. Cei care doresc pot face donații online, prin Facebook.

https://www.facebook.com/donate/2206791266225109/?fundraiser_source=messages

SURSA FOTO: Facebook.com


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *